Pe 24 noiembrie, acum trei ani, Asociaţia ASAGRI a primit personalitate juridică. Acum trei ani ne întâlneam în sălile şi pe coridoarele facultăţii şi puneam la cale înfiinţarea unei organizaţii a tinerilor pasionaţi de geopolitică şi relaţii internaţionale. Visam la un site de analize scrise de tineri ca şi noi, conferinţe, o şcoală de vară şi, poate,…o carte.  Visurile pe care le-am avut atunci păreau mari şi greu de realizat. Astăzi, după ce le-am împlinit pe toate, realizez că au fost din multe privinţe mai uşor de atins decât ne-am imaginat, dar şi mai greu, mult mai greu, din atât de multe alte privinţe.

În aceşti trei ani, ASAGRI a devenit una dintre principalele mele ocupaţii, subiect de discuţii la micul dejun, prânz şi cină, scop al economiilor făcute, motiv de tristeţe şi panică, sursă de imensă bucurie, spaţiu de joacă şi loc de învăţare mai bun decât orice carte şi orice oră de curs. În multe privinţe, ea m-a crescut pe mine, nu eu pe ea, aşadar, astăzi, de ziua ei, am decis să o sărbătoresc scriind despre lucrurile pe care m-a ajutat să le învăţ.

Am învăţat în aceşti trei ani că nimic nu se construieşte într-o zi şi că lucrurile bune cer timp şi răbdare. Ştiu că aţi mai văzut asta în citatele motivaţionale de pe Facebook, dar zău că dacă vrei să ajungi undeva, nu există scurtături, drumul lung şi anevoios pe care nu vrei să o iei e singura cale. În acelaşi timp, am învăţat că există drumuri pe care nu merită să o iei, că nu poţi să fii un visător incurabil, că e bine să ştii când să te opreşti şi să faci cale întoarsă, folosind ultima sticlă cu apă pentru a te întoarce în siguranţă.

Am învăţat că dezvoltarea de la zero a unei organizaţii, de orice fel, oricât de mică, e o treabă serioasă şi astăzi am un respect deosebit pentru fiecare proprietar de chioşc. Am învăţat că toate cărţile de contabilitate, marketing, management şi alte lucruri pe care le-am învăţat la şcoală nu se potrivesc cu realitatea din teren, dar ai nevoie de ele ca să porneşti şi să te inspiri când ai rămas fără soluţii. Că socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, dar fără să ai socoteala bine făcută de acasă, o să te pierzi sigur odată ce ai ajuns la târg. Şi am învăţat adevărata valoare a banilor. Azi ştiu sigur că îţi trebuie bani să împlineşti un vis, dar şi că degeaba ai bani dacă n-ai visuri pe care să îi cheltui.

Am învăţat că dacă nu poţi să spui în 2-3 fraze cine eşti, ce faci şi ce vrei, cei mai mulţi oameni n-or să înţeleagă. Încă mai sunteţi cu mine? 🙂

Am învăţat că oamenii sunt buni, generoşi şi gata să te ajute dacă ceea ce tu faci rezonează cu ei, fără interese ascunse, fără pretenţii, fără să aştepte absolut nimic în schimb. Asta e cea mai frumoasă lecţie din anii aceştia. Am învăţat şi că oamenii te pot trăda la modul cel mai serios exact aşa cum aţi văzut în filme, că implicarea unora merge fix până acolo unde dă bine să se asocieze cu tine şi atâta timp cât ai tu mai multe de oferit decât ei. Dar am învăţat că există un echilibru în toate.

Am învăţat că a construi o echipă şi a rămâne într-una e greu. Că oamenii au aşteptări pe care trebuie să le împlineşti, că nu ne dorim toţi aceleaşi lucruri, că realitatea e o chestie ciudată, care se schimbă în funcţie de felul şi unghiul din care o priveşti, că îţi trebuie un plan bun, răbdare, tact, politeţe, respect şi încredere ca să reuşeşti să lucrezi altfel decât de unul singur şi că „Noi în loc de eu” e uşor de spus, tare greu de făcut. Dar că oamenii potriviţi vin şi stau când te aştepţi mai puţin.

Mai mult decât orice, în cei trei ani de existenţă, ASAGRI m-a învăţat adevărata semnificaţie a unei fraze pe care am auzit-o într-un film pe care l-am văzut de muulte ori, „Misiune pe Marte”: „A sta în pragul unei lumi noi, privind spre următoarea.” Fiecare pas, cât de mic, din drumul acesta, a fost unul nou pentru mine, pe care l-am descoperit cu frică şi bucurie. Şi cu fiecare pas, care, odată făcut, a părut uşor, chiar banal, am privit cu nerăbdare spre următorul. Ca acum.