Antreprenoriatul e, zilele astea, pe multe buze (a se traduce, vă rog, multe e-mailuri, mesaje pe facebook, twitter, articole in ziare). Se fac o mulțime de conferințe despre asta. Se scriu articole cu tips and tricks. Se fac evenimente de networking. Se construiesc și se dezvoltă rețele și incubatoare. Citatele lui Steve Jobs strâng zeci de like-uri cu minimum de efort, iar în timp ce citești asta sunt sigură că s-a mai lansat o aplicație care ar trebui să facă pe cineva milionar. Cumva, antreprenoriatul a devenit o chestie foarte mișto și antreprenorii cei mai tari oameni de pe planetă. Dacă mai adaugi și cuvântul social, gata, ai tras lozul cel mare. Nu mă înțelegeți greșit, am cel mai mare respect pentru antreprenori, cred că o economie nu poate exista fără ei și că ne trebuie mulți, mult mai mulți decât avem. Doar că mi se pare că deși curentul acesta de entuziasm e tare bun, e și tare periculos.

La 40 și ceva de ani, un el și o ea, căsătoriți de-o viață și cu o fată suficient de mare ca să scrie despre ei pe blog, au devenit oameni de afaceri. După ce au făcut antreprenoriat în ultimii 10 ani sub forma unei mici firme de taxi cu 7 mașini și o mulțime de rate, au evaluat că job-urile de asistent medical pe ambulanță și  asistent social nu o să le aducă prea multă liniște la bătrânețe, că din taxi nu ies bani și că e cazul să devină, ați ghicit, antreprenori…din nou. Nu pentru că e cool, ci pentru că e singura opțiune reală și viabilă pentru a avea o viață sigură peste 20 de ani. Au strâns banii de-o viață, au căutat investitori în persoana rudelor din Spania și au deschis acum 6 luni un cămin de bătrâni, adică un loc unde oferă îngrijire acelor persoane trecute în general de 70 de ani, ale căror boli necesită o supraveghere 24 de ore din 24 pe care familia nu o mai poate oferi. În 6 luni au reușit să încaseze suficient pentru acoperirea cheltuielilor și au început recuperarea investiției. Contrar a ceea ce se pare că cred românii despre antreprenori și antreprenoriat, antreprenorii din povestea noastră ajung la lucru, care a devenit viața lor, la 6:30 și pleacă la 23:00. Da, chiar dacă au angajați, care lucrează mai puțin. Desigur, visează și ei, ca orice antreprenor, la ziua când vor supraveghea rețeaua națională din fața unui Apple, dar nu o să se întâmple nici prea curând, nici fără foarte multă muncă.

Antreprenoriatul e mai mult despre sacrificii și mai puțin despre glorie. Cred că e tare bine că arătăm partea strălucitoare a medaliei, oamenii de succes, investitorii milionari, tinerii antreprenori ale căror aplicații au fost cumpărate la prețuri fabuloase, toate astea ajutând la a oferi zvâcul de care e nevoie pentru a te apuca de asta, pentru a ieși din paradigma medic – avocat – inginer când vine vorba de ce vrei să te faci când o să fii mare sau încotro o apuci acum că nu mai ai job sau ai terminat facultatea și nu te angajează nimeni. Numai că mi se pare că uneori uităm să spunem că înainte de a fi frumos, o să fie greu. O să lucrezi mai mult decât un simplu angajat și fiecare greșeală o să te doară mai tare. O să poți să faci ce vrei cu timpul tău, dar dacă vrei să mai ai libertatea asta și mâine, o să fii nevoit să alegi să lucrezi azi. O să investești mai mult decât o să scoți și o să trebuiască să ai multă, foarte multă răbdare.

Ca un demn moștenitor al unor “oameni de afaceri”, am cochetat cu ceea ce eu numesc proiecte antreprenoriale, pentru că nu sunt deloc afaceri pe care o să le las moștenire nepoților, ci activități pe care mă chinui să le tratez ca pe afaceri ca să supraviețuiască, în splendoarea lor non-profit. Am experimentat deci și disperarea celui care nu găsește soluții și extazul celui pentru care lucrurile tocmai s-au aranjat, într-o inițiativă care i-a aparținut în totalitate. Asta face antreprenoriatul atât de frumos, că fiecare victorie are un gust aparte, chiar dacă e mică și nu o să te ducă în top 500 miliardari. Poate de asta sunt și atâția antreprenori care își fac zi de zi treaba în afaceri de care nu ați auzit, dar care pentru ei înseamnă totul. Asta e, până la urmă, majoritatea a ceea ce numim antreprenori. Postul ăsta, e, dacă vreți, un fel de recunoaștere a celor despre care nu o să citim prea curând în reviste strălucitoare. Şi un îndemn la a ne gândi de două ori dacă vrem să fim antreprenori fiind gata să ne asumăm tot ce înseamnă asta.