Zilele acestea mi le-am petrecut la şcoala de vară Geopolitics, printre personalităţi consacrate şi viitori specialişti şi mi-am petrecut ceva mai mult timp citind articole de specialitate scrise inclusiv de autori români. Mi-am dat seama că unul dintre cele mai importante moduri prin care transmiţi ceea ce ştii mai departe e prin lucrurile pe care le scrii. De asta depinde şi afirmarea şi consacrarea, iar modul în care faci asta e deosebit de important, aproape în orice domeniu.

Şi mă mai gândeam că azi poţi să faci un lucru senzaţional: să te publici singur, o treabă pe care nu puteai să o faci cu succes acum câţiva ani. Pe un blog. De preferat, al tău, cu nume prenume sau cu un nume sugestiv, în funcţie de subiectul despre care scrii. Deşi eu nu scriu foarte des şi nici foarte specializat, blogul mi-a adus nişte cunoştinţe şi oportunităţi pe care probabil nu le-aş fi avut fără. Teoretic, orice blog e bun, chiar şi unul care are ataşat la urmă un nume luuung de tipul wordpress sau blogspot, dar eu mereu am avut senzaţia că un blog pe un domeniu personal e mai profesionist şi am avut mai mare încredere în cel care scrie.

Doar că rămâne aspectul tehnic: cum fac asta, pe ce server îl pun, ce e ăla server, cine face mentenanţa, ce se întâmplă dacă îmi pică blogul? Am auzi de multe ori genul acesta de temeri ale unor oameni care scriu extraordinar, dar cărora nu li se pare comod să treacă pe domeniul lor.

Aşadar, pentru ei şi poate şi pentru tine:  Best Web Image, o firmă cu care noi am colaborat la Manageri în Dialog foarte foarte bine, a lansat un serviciu dedicat bloggerilor începători, numit BlogSupport. Practic, le oferă bloggerilor găzduire, mentenanţă şi suport tehnic lunar (un pachet complet, premium, cu back-up zilnic, găzduire pe un server dedicat al lor, supraveghere constantă a blogului, suport tehnic – rezolvare buguri pentru problemele tehnice care pot apărea, suport tehnic e-mailuri, acces la Cpanel, şi toate celelalte prostii cu care cei mai puţin tehnici, ca mine, ar prefera să nu îşi bată capul 🙂 ) Pentru asta, bloggerul va publica 2 articole pe lună pe blog despre diverse subiecte de care au ei nevoie, având libertatea de a-şi da cu părerea. Sunt şi câteva condiţii: să aibă un blog românesc cu vechime de minim 3 luni, pe care să publice conţinut regulat.

Dacă vă sună bine, mai multe detalii aflaţi aici: www.blogsupport.ro.