Ca viitori manageri de proiect cu diplomă, învăţăm teorii despre planificarea obiectivelor şi a activităţilor, comunicare,  asumarea riscurilor, managementul crizei şi ne pregătim să răspundem perfect în faţa oricărei situaţii, să luăm cea mai bună decizie şi să rezolvăm toate problemele. Cum facem asta? Ne “blindăm” cu obiective şi constrângeri bine definite, termene clare, banii bine număraţi, rapoarte, studii de impact, multe cifre, multe exemple de succes şi de eşec pe care le-am citit prin cărţi. Desigur, ai nevoie şi de puţin fler, ca în orice, dar în teorie e, de fapt, chiar simplu şi îmi place să cred că în micile proiecte la care am lucrat am reuşit să fac alegerile cele mai bune aproape de fiecare dată.

Dar cum e când e vorba despre tine? Aseară, pe la ora 0:20, când am realizat, din senin, că ratasem să fac ceva foarte important şi că era, simplu, prea târziu, dorindu-mi din tot sufletul să existe un instrument cu care să pot da timpul înapoi, m-am uitat pentru prima dată la mine ca la un proiect. Unul în care tocmai ratasem un  termen foarte important pentru că fusesem ocupată cu rezolvarea unei aparente crize şi uitasem că sunt mult în urmă cu activitatea AIA, care e critică şi foarte importantă pentru succesul întregului proiect. Nu mi se mai întâmplase asta niciodată în niciun alt proiect în afară de, ei bine, proiectul numit Eu.

Aşadar, pentru că nu puteam dormi şi pentru că indiferent cât de mult am insistat, nicio zână nu mi-a adus niciun instrument cu care să dau timpul înapoi, m-am gândit că am nevoie să mă uit la mine altfel, din afară, şi să mă întreb ce sfat mi-aş da. Şi cea mai bună soluţie a fost aceea de a mă trata pe mine ca pe un proiect. Gândiţi-vă la asta: avem o durată limitată de viaţă, vreo 75 de ani, în medie, până la care putem face tot ce vrem să facem; avem lucruri de făcut, în fiecare zi, pentru a ajunge într-un anumit punct pe care ni-l stabilim fiecare, chiar dacă suntem sau nu conştienţi de asta; şi avem o x sumă de bani, nişte caracteristici fizice şi psihice, o experienţă, pe care trebuie să le luăm aşa cum sunt la momentul ăsta. Avem, în termeni de management de proiect, timp limitat, obiective (mai clare sau mai puţin clare) şi resurse limitate.

Ştiam asta, o mai citisem în multe articole motivaţionale: “viaţa ta e limitată!”, “ai nevoie să ştii ce vrei cu adevărat să faci în viaţă!”, “joacă cel mai bine, cu cărţile pe care le ai!”, dar niciodată nu am simţit atât de tare cât de adevărate sunt toate astea şi cât de mare nevoie am nu de un plan sau de o agendă bine făcută, ci de dispoziţia psihică necesară pentru a nu uita, în mijlocul unei crize, să deschid agenda. Cumva, toate teoriile despre riscuri, alegeri şi toate celelalte s-au dovedit inutile ieri, pentru că niciodată nu m-am uitat la mine ca la un proiect. Merită să reflectaţi puţin la asta, pe mine m-a ajutat foarte mult.